Mâna arbore de mâna cum sa scape de

Primul său roman, Catedrala Mării, a devenit un succes editorial fără precedent, apreciat atât de cititori, cât și de critică, fiind publicat în peste 40 de țări. A fost recompesat cu mai multe premii, Euskadi de Plata pentru cel mai bun roman în castiliană, premiul Qué Leer pentru cea mai bună carte apărută în anul în limba spaniolă, premiul Fundatión José Manuel Lara pentru cel mai vândut roman în și prestigiosul premiu italian Giovanni Boccaccio pentru cel mai bun autor străin.

Cu peste patru milioane de exemplare vândute în toată lumea, a fost consacrat drept cel mai popular autor de romane istorice din Spania. Dacă un musulman se războiește sau se află într-o zonă păgână, nu are obligația de a arăta o înfățișare diferită de a celor din jur.

În astfel de împrejurări, musulmanul poate să aleagă sau să fie silit să semene cu aceștia, cu condiția ca atitudinea lui să presupună un câștig pentru religie, precum acela de a-i povățui, de a le afla tainele și de a le transmite apoi celorlalți musulmani, evitând o pagubă sau vreun alt folos personal. AHMAD IBN TAYMIYArenumit jurist arab I În numele lui Allah … În sfârșit, luptând în fiecare zi cu dușmanii, cu frigul, cu căldura, cu foamea, cu lipsa de peste tot a munițiilor, a harnașamentelor, cu noi pagube, cu morți la tot pasul, până când i-am văzut pe dușmani — o națiune războinică, neînfricată, înarmată și încrezătoare în asediu, în sprijinul barbarilor și al turcilor — învinși, supuși, izgoniți de pe pământul lor și deposedați de case și de bunuri; întemnițați, legați laolaltă bărbați mâna arbore de mâna cum sa scape de femei; copii luați prizonieri și vânduți la mezat sau duși să trăiască departe de pământul lor… Victorie incertă și cu întâmplări atât de primejdioase, încât, uneori, a existat îndoiala dacă Dumnezeu a vrut să ne pedepsească pe noi ori pe dușmani.

DIEGO HURTADO DE MENDOZA, Războiul Granadei, cartea întâi 1 Juviles, Alpujarras1, regatul Granadei Duminică, 12 decembrie Dangătul de clopot care chema la misa solemnă de la ora zece dimineața sfâșie atmosfera înghețată ce învăluia sătucul acela, așezat pe una dintre numeroasele coaste ale lanțului muntos Sierra Nevada; ecourile lui metalice se pierdeau în prăpastie, de parcă ar fi vrut să se izbească de poalele masivului Contraviesa care închide pe la miazăzi roditoarea vale străbătută de râurile Guadalfeo, Adra și Andarax, toate acestea alimentate de o mulțime nesfârșită de afluenți ce coboară de pe culmile înzăpezite.

Dincolo de Contraviesa, ogoarele din Alpujarras se întind până la Marea Mediterană.

Sub soarele blând de iarnă, aproape două sute de bărbați, femei și copii — majoritatea târându-și picioarele, aproape toți în liniște — se îndreptară spre biserică și se strânseră la porțile mâna arbore de mâna cum sa scape de. Lăcașul din piatră de culoare ocru și lipsit de vreo podoabă exterioară era alcătuit dintr-un mic sagai varicoza simplu, dreptunghiular, pe a cărui latură se înălța turnul masiv ce adăpostea clopotul.

Alături de clădire, o piață se deschidea mai sus de întortocheatele drumuri de transhumanță ce coborau în vale dinspre Sierra Pastorile ajuta la vene varicoase. Regiune istorică din Andaluzia, situată la poalele versantului sudic al lanțului muntos Sierra Nevada Munții Înzăpezițiîntre provinciile Granada și Almería, ultimul refugiu al maurilor între anii șicentru al răscoalelor musulmanilor convertiți la catolicism.

Rânduiți pe terase, ardei, smochini și struguri se uscau la soare. Ulițele șerpuitoare se cățărau pe versanții muntelui, astfel că terasele celor de jos ajungeau la temeliile celor de sus, de parcă s-ar fi cățărat unele peste altele.

În piață, în fața porților bisericii, un grup alcătuit din câțiva băieți și mai mulți creștini în vârstă, dintre cei douăzeci care trăiau în sat, se uitau la o bătrână urcată în vârful unei scări sprijinite de fațada principală a lăcașului.

Femeia dârdăia și clănțănea din puținii dinți care îi mai rămăseseră. Moriscii2 intrară în biserică fără să-și abată privirea de la sora lor întru credință, care stătea cocoțată acolo din zori, ținându-se de ultima treaptă, îndurând frigul iernii fără să fie îmbrăcată cu mâna arbore de mâna cum sa scape de haină groasă. Clopotul bătea și unul dintre copii arătă spre femeie, care tremura în ritmul dangătelor, încercând să-și păstreze echilibrul.

Câteva râsete rupseră tăcerea. Două pietre nimeriră trupul bătrânei, în vreme ce picioarele scării se umpleau de scuipat. Bătaia clopotului încetă; creștinii care mai rămăseseră încă afară se grăbiră să intre în biserică. Înăuntru, la doi pași de altar și cu fața spre credincioși, o namilă de om Denumire dată musulmanilor cărora li s-a permis să rămână în Spania după anulcu condiția convertirii la catolicism.

În urmă cu câteva zile, omul acela îi dăduse bătrânei de pe scară cămașa soției sale bolnave ca să i-o spele într-un izvor despre ale cărui ape se spunea că au puteri tămăduitoare. În acel izvor natural, ascuns între stânci și vegetația deasă plină de bălării a muntelui, nu se spăla niciodată îmbrăcămintea. Don Martín, preotul satului, o surprinsese pe femeie când spăla acea singură cămașă și nu a avut nici o îndoială că era vorba de vreo vrăjitorie.

Pedeapsa nu a întârziat să vină: bătrâna trebuia să petreacă dimineața de duminică suită pe scară, expusă batjocurii publice. Moriscul naiv care solicitase descântecul a fost condamnat să facă penitență ascultând în genunchi liturghia, putându-l vedea atunci cei prezenți acolo.

De îndată ce pășiră în lăcaș, bărbații se separară de neveste, iar acestea, cu fiicele lor, ocupară rândurile din față. Penitentul îngenuncheat avea o privire pierdută. Îl cunoșteau cu toții: era un om cumsecade; se îngrijea de pământurile sale și de cele două vaci pe care le avea. Nu voia decât să-și ajute nevasta bolnavă! Încetul cu încetul, bărbații se așezară, în ordine, în spatele femeilor. În momentul în care își ocupaseră cu toții locurile în altar, se iviră preotul, don Martín, capelanul beneficiar al parohiei, don Salvador, și Andrés, sacristanul.

Don Martín, pântecos, cu pielea feței albicioasă și obrajii rumeni, înveșmântat într-un felon din mătase brodat cu fir de aur, luă loc într-un jilț în fața credincioșilor.

De o parte și de alta, se postară în picioare capelanul beneficiar și sacristanul. Cineva închise ușile bisericii; curenții de aer încetară să se mai simtă și flăcările candelelor nu mai clipeau. Atunci, casetele colorate în stil mudejar 3 de pe tavanul bisericii străluciră, într-o întrecere parcă cu retablurile sobre și tragice ale altarului și ale zidurilor laterale. Sacristanul, un tânăr înalt, îmbrăcat în negru, uscățiv și cu fața măslinie, ca marea majoritate a credincioșilor, deschise un registru și îți drese glasul.

După ce constată de unde venea răspunsul, sacristanul notă ceva în registru. Altă notare.

Nu-mi mai trece cu nimic desi am facut urmat tratamentele recomandate de medicul dermatolog.

Sacristanul continuă să verifice chipuri și să ia notă. Termină fraza în limba arabă, în vreme ce Stil arhitectonic în care se combină arta creștină cu ornamentațiile arabe, caracteristic pentru Spania secolelor al XIII-lea — al XVI-lea.

Marcos Núñez se strecură printre cei prezenți până ajunse la picioarele altarului. Andrés îl citi și i-l dădu preotului, care îl citi mai cu atenție până la semnătura și încuviință cu o grimasă: superiorul abației din Ugíjar adeverea că în ziua de 5 decembrie a anului noul creștin numit Marcos Núñez, de loc din Juviles, asistase la misa solemnă oficiată în localitatea aceea.

Sacristanul schiță un zâmbet aproape imperceptibil și scrise ceva în registru, înainte de a continua cu interminabila listă de creștini noi — musulmanii obligați de rege să se boteze și să îmbrățișeze religia creștină a căror prezență la sfintele slujbe trebuia să fie verificată în fiecare duminică și în celelalte zile orânduite. Unii dintre cei interpelați nu răspunseseră, iar absența lor fu înregistrată cu mare grijă.

Mana frunzelor

Două femei, spre deosebire de Marcos Núñez cu certificatul mâna arbore de mâna cum sa scape de de la Ugíjar, nu putură să-și justifice absența la slujba oficiată în duminica anterioară. Amândouă încercară să se scuze pripit. Andrés le lăsă să termine și își abătu privirea către preot. Prima renunță la încercarea sa de îndată ce don Martín îi făcu un semn autoritar cu mâna să tacă; cea de a doua continuă totuși să argumenteze că în duminica aceea fusese bolnavă.

El o să vă… — Liniște, adulatoare a diavolului! Strigătul lui don Martín o făcu pe moriscă să-și piardă glasul și alese să-și plece capul.

Sacristanul îi notă numele: ambele aveau să plătească o amendă de câte o jumătate de real4 fiecare. După o îndelungată numărătoare, don Martín începu slujba, nu înainte de a-i preciza sacristanului să-l oblige pe penitent să ridice mai mult mâinile care țineau lumânările. Don Martín arătă spre bărbatul îngenuncheat; degetul arătător îi tremura și părea că trăsăturile i se congestionaseră.

E penitența voastră. Doar Hristos vă mâna arbore de mâna cum sa scape de izbăvi de mizeriile și de privațiunile cu care sunteți pedepsiți pentru viața desfrânată, blasfemiile și sacrilegiile voastre! Dar cei mai mulți dintre ei nu vorbeau limba castiliană; unii se înțelegeau cu spaniolii în aljamiado5, un dialect, amestec de arabă și spaniolă. Cu toate acestea, toți aveau obligația să știe în spaniolă Tatăl Nostru, Ave Maria, Monedă de argint de 3,35 grame care a circulat în Spania începând cu secolul al XIV-lea.

Copiii morisci, mulțumită lecțiilor pe care le primeau de la sacristan; bărbații și femeile, prin lecțiile de doctrină care li se predau vinerea și sâmbăta și la care trebuiau să participe sub amenințarea de a fi amendați și de a nu putea să încheie căsătorii.

Doar când dovedeau că știu rugăciunile pe dinafară puteau să renunțe la lecții. În timpul slujbei, unii se rugau. Copiii, atenți la sacristan, o făceau cu voce tare, aproape țipând, așa cum îi povățuiseră părinții lor, pentru că astfel aceștia îl puteau înșela pe capelanul beneficiar al parohiei, prezent printre ei cu al său du-te-vino, ca să proclame pe ascuns: Allahu Akbar 7. Mulți o șopteau cu ochii cum sa tratai pelvisul mic varicoza, suspinând.

Izbăvește-mă de cusururi, de vicii… se auzea dintre rândurile de bărbați de îndată ce don Salvador se îndepărta puțin. Dar acesta nu se îndepărta prea mult, de parcă s-ar fi temut ca ei să nu-l sfideze invocându-l pe Dumnezeul musulmanilor în lăcașul creștin, în timpul liturghiei cântate și solemne. Călăuzește-mă cu puterea ta… mâna arbore de mâna cum sa scape de un tânăr morisc care se afla câteva rânduri mai încolo, în larma produsă de rugăciunea Tatăl Nostru strigată de copii.

Don Salvador se întoarse iritat. Capelanul beneficiar al parohiei se înroși de mânie. Și odată încheiată rugăciunea creștină, se făcu auzită din nou vocea aspră a preotului. Majoritatea moriscilor rămaseră nemișcați, țepeni și neclintiți; unii îi susțineau privirea lui don Salvador, cei mai mulți și-o ascundeau; cine îndrăznise să aducă laude numelui lui Allah? Capelanul beneficiar își făcu drum printre rânduri, înghiontind, dar nu putu să-l descopere pe sacrileg.

Inserare/editare legătură

La mijlocul liturghiei, cu don Martín stând jos, dar vigilent, sacristanul și capelanul beneficiar, unul cu un registru, iar celălalt cu un coș mare, așteptau să primească obolurile enoriașilor: monede de argint, pâine, ouă, in… Numai sărmanii erau scutiți de donații; în cazul celor mai înstăriți, a nu dona nimic vreme de trei duminici atrăgea după sine o amendă corespunzătoare. Andrés nota detaliat cine și ce dona. Când s-a auzit Cel-de-Moarte, cum era numit clopoțelul care anunța cuminecătura8, moriscii îngenuncheară fără tragere de inimă printre vechii creștini ce arătau dovezile de pioșenie.

Clinchetul Celui-de-Moarte se auzi când preotul, cu spatele la enoriași, ridica ostia; se mai auzi o dată când, tot cu spatele, acesta înălță potirul. Preotul se pregătea să pronunțe cuvintele sfinte când, deodată, Moment al liturghiei catolice care marchează transformarea pâinii și a vinului în trupul și sângele Mântuitorului. Ce înseamnă murmurele acestea? Tăcere, ereticilor!

Îngenuncheați cum se cuvine ca să-l primiți pe Hristos, singurul Dumnezeu! Tu, de colo!

Arătătorul său era îndreptat spre un bătrân din rândul al treilea. Ridică-ți ochii! Acum nu te închini la falsul tău dumnezeu.

Înălțați-vă privirea când vi se oferă Sfânta împărtășanie!

Casă incendiată de o mână criminală la Arbore

Înainte de a continua, îi fulgeră cu privirea pe alți doi morisci. Mulți dintre ei aveau să încerce să păstreze în gură pasta de grâu amestecată cu salivă ca să o poată mâna arbore de mâna cum sa scape de odată ajunși la casele lor; toți moriscii, fără excepție, vor face gargară pentru a scăpa de resturi.

Moriscii se grăbeau să se întoarcă la casele lor ca să scuipe turta. Puținii creștini din sat se buluciră la ușile bisericii ca să stea de vorbă, indiferenți la insultele pe care fiii lor le strigau împotriva bătrânei, care până la urmă căzuse de pe scară și era la pământ, împuținată la trup și țeapănă, cu buzele învinețite, respirând greu. Înăuntrul lăcașului, preotul și ministranții săi prelungiră pedeapsa penitentului și nu conteniră să-i reproșeze păcatele, în vreme ce strângeau obiectele de cult și le duceau de pe altar în sacristie.

Chiar și preoții se comportă astfel. Cum un întreg sat morisc s-a plâns arhiepiscopului de păstorul lor, s-a dat poruncă să se cerceteze motivul plângerii.

Să fie luat de aici, cereau enoriașii… sau, dacă nu, să se însoare, căci toți copiii noștri se nasc cu ochi la fel de albaștri ca ai lui. Din mâna arbore de mâna cum sa scape de pământurile sale, un sfert dintre marjales9 erau irigate, iar restul, uscate. Se cultiva grâu și orz; dispunea de peste patru mii de marjales de vie, de măslini, smochini, castani și nuci, dar mai cu seamă duzi, hrana viermilor de mătase, cea mai mare sursă de venit din zonă, deși cea din Juviles nu atingea prestigiul de care se bucurau mătăsurile din alte districte din Alpujarras.

Pe acele culmi, la peste o mie de varas10 deasupra nivelului mării, moriscii, răbdători și harnici, cultivau 9 10 Unitate de măsură a suprafeței echivalentă cu ,75 metri pătrați. Unitate de măsură a lungimii echivalentă cu 0, metri. Pe versanții muntelui, acolo unde nu se ivea stânca, se vedeau mici terase în trepte, amplasate în locurile cele mai mâna arbore de mâna cum sa scape de. În mâna arbore de mâna cum sa scape de aceea, cu soarele ajuns la nămiezi, venind de la una dintre acele terase, se întorcea la Juviles tânărul Hernando Ruiz, un băiat în vârstă de paisprezece ani, cu părul șaten-închis, dar cu pielea mult mai deschisă la culoare decât cea smeadă a congenerilor săi.

În ansamblu, trăsăturile sale erau similare cu ale celorlalți morisci cu gene dese, în ciuda faptului că pe chip atrăgeau atenția niște ochi mari albaștri. Era de statură mijlocie, zvelt, sprinten și bine legat. Tocmai terminase de cules ultimele olive dintr-un bătrân măslin care rezista frigului de pe munte, adăpostit și răsucit chiar lângă terasa pe care urma să crească grâul. O făcuse cu mâna lui.

Se cățărase în copac, fără să-l scuture cu prăjina, culegând chiar și măslinele care aveau încă o nuanță vineție. Soarele încălzea aerul rece care venea dinspre Sierra Nevada. I-ar fi plăcut să rămână acolo să curețe buruienile, pentru ca apoi să meargă spre altă terasă, unde bănuia că sărmanul Hamid își lucra puținul pământ pe care-l avea. Pe terase, când erau doar ei doi singuri, muncind și străbătând munții în căutarea prețioaselor ierburi cu care bărbatul acela își pregătea leacurile, el îi spunea Hamid, în loc de Francisco, numele creștin cu care fusese botezat.

Cei mai mulți dintre morisci aveau două nume: unul creștin și altul musulman, folosit în cadrul comunității lor. Amintindu-și de poreclă, băiatul își încetini în mod instinctiv pașii. El nu era în nici un fel nazareean! Izbi cu piciorul o piatră imaginară și își continuă drumul spre varograma varograma, care se găsea în afara satului, într-un loc unde găsiseră un spațiu cât să-și construiască un șopron pentru creșterea la adăpost a celor șase catâri cu care tatăl său vitreg făcea cărăușie pe drumurile din Alpujarras, precum și o a șaptea catârcă: Băbuța, preferata lui.

Trecuse aproape un an de când mama lui se văzuse constrânsă să-i explice motivul unei asemenea porecle. Într-o dimineață, în zorii zilei, el îl ajutase pe tatăl său vitreg, Brahim-José pentru creștini —, să înhame catârii. De-abia își terminase treaba, se despărțise de Băbuță mângâind-o cu drag pe gât, când o palmă puternică peste urechea dreaptă îl aruncase la pământ câțiva pași mai încolo. Băiatul își scuturase capul ca să și-l limpezească și își dusese mâna la ureche.

Pe la spatele tatălui său vitreg i se păruse că o vede pe mama sa dispărând cu capul plecat și intrând în casă. Vrei să-l roadă pe drum și să nu mai poată munci? Nu ești decât un netrebnic de 11 Denumire mâna arbore de mâna cum sa scape de care iudeii le-au dat-o primilor creștini. Hernando scăpase târându-se de sub loviturile de picior ale tatălui său vitreg și se ascunsese într-un ungher al șopronului, în paie, cu capul între genunchi.

De îndată ce tropotul copitelor animalelor de povară anunțase plecarea lui Brahim, Aisha, mama sa, reapăruse în șopron și se îndreptase spre el cu o limonadă în mână. Aisha închisese ochii să nu vadă chipul scăldat în lacrimi al fiului său.

Ne-am făcut-o cu mâna noastră Foto: Inquam Photos Sigur că e serios. Logica lucrurilor spune că și noi, oamenii, ar trebui să avem aceeași soartă la un moment dat. Personal, mă amăgesc cu ideea că salvarea ar fi coeficientul de inteligență superior oricărei alte specii. Adică, mai bine spus, am fi mai bine echipați pentru a ne adapta și a supraviețui. Le știți, de altfel.

Încercase să i le șteargă cu o mângâiere, dar Hernando întorsese capul. Aisha oftase adânc; apoi dăduse din cap și se așezase pe călcâie, în paie. Ai deja vârsta potrivită, cedase ea cu tristețe, de parcă ceea ce urma să facă ar fi pus-o la o mare încercare. Trebuie să știi că acum paisprezece ani, cu unul mai mult decât ai tu acum, preotul satului în care locuiam când eram o copilă, în ajerquía12 din Almería, m-a siluit… Hernando tresărise și încetase să mai plângă cu suspine.

Da, fiule.

Ne-am făcut-o cu mâna noastră

Eu am strigat și m-am opus, așa cum cere legea noastră, dar prea puțin am putut face atunci împotriva acelui depravat viguros. S-a legat de mine departe de sat, pe câmp, în toiul dimineții. Era o zi însorită, își amintise Sau axarquía, cartier urban maur, extindere în afara incintei fortificate numite medina, locuită de musulmani.

Eram încă o copilă! Mi-a smuls cămașa dintr-o singură smucitură. M-a trântit la pământ și… Înainte de a continua, femeia își revenise și se uitase în ochii fiului său, deschiși cât toate zilele și ațintiți asupra ei: — Tu ești rodul acelei nelegiuiri, murmurase ea.

De aceea… de aceea ți se spune nazareean. Pentru că tatăl tău a fost un preot creștin.

1. Sanatate ideas | sănătate, nailed it, ulei de arbore de ceai
2. Tratamentul varicozei ayurveda

Este vina mea… Mama și fiul se priviseră clipe îndelungate.